Pentru aproximativ 700.000 de pensionari recalcularea a dus la un cuantum mai mic decât pensia lor de până acum. Oamenii și-au exprimat nemulțumirea, iar mulți dintre români chiar au depus deja reclamații. Imediat după ce pensionarii și-au primit deciziile, ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu și președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu au lămurit situația în cadrul unei conferințe de presă.
Joi, 22 august, ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu și președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, au participat la o conferință de presă în cadrul căreia au discutat despre problemele survenite în urma recalculării. Până acum, 11.500 de pensionari au depus reclamații.
Citește și: Veniturile care aduc bani în plus la pensie. CNPP a publicat lista completă
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Opresc, a declarat că cei 700.000 de români pentru care recalcularea a dus la un cuantum mai mic decât pensia lor, au avut un beneficiu suplimentar până acum, iar oficialii și-au dorit să facă dreptate.
În orice caz, Ministrul Muncii i-a asigurat pe români că niciun om nu va primi o pensie mai mică decât cea pe care o avea înainte de recalculare. Persoanele care s-au trezit pe hârtie cu sume mai mici vor avea în continuare aceeași pensie.
„Stimați pensionari, pensia dumneavoastră nu scade. Noua lege a pensiilor stipulează că va fi primită valoarea mai favorabilă. Dacă primiți un calcul mai mic, atunci veți primi pensia mai avantajoasă, cea din luna august. (…) Nicio pensie nu scade. Vreau să fiu foarte bine înțeleasă. Niciun pensionar nu va primi în septembrie o pensie mai mică de cea din luna august. Veți primi în următoarele săptămâni o confirmare oficială din partea ministerului și Casei de Pensii că pensia dumneavoastră nu scade”, declarat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu în cadrul unei conferințe de presă.
Până acum, 11.500 de pensionari au depus reclamații, iar în cazul a 1.090 de plângeri, s-a constatat că există erori. Astfel, președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a mărturisit că aceste decizii vor fi revizuite.
„Sunt cazuri izolate. Din analiza noastră, principalele erori au apărut în urma introducerii în mod eronat a datelor de către operatori atunci când s-a făcut trecerea din format letric în format electronic. Au luat dosarul de pensie din arhivă și datele au fost trecute în format electronic, au existat situații când au introdus aceste date eronat.”, a declarat Daniel Bsciu, șeful Casei Naționale de Pensii.